Sectia de politie din Lucknow obtine certificarea ISO 9001 pentru managementul calitatii

Lucknow, India. 11 martie 2012. Premiera pentru o sectie de politie din capitala statului indian Uttar Pradesh: aceasta a fost distinsa de curand prin certificarea standardului international ISO 9001:2008. Importanta distinctie a fost castigata de sectia de politie a metropolei in urma implementarii unui sistem de management al calitatii si ea i-a fost inmanata de reprezentantii organismului de certificare sefului sectiei, Atul Kumar.

Inspectorul general adjunct al departamentului de politie din Lucknow, D.K. Thakur, a precizat ca sectia respectiva a aplicat pentru certificare ISO 9001 (managementul calitatii) luna trecuta, dupa ce o echipa de consultanti in management, The Janus, a vizitat si a inspectat sectia.

Echipa a verificat operatiunile efectuate de personalul politienesc detasat in respectiva locatie si a inspectat si alte aspecte cum ar fi curatenia, situatia computerizarii sau starea camerei de munitie, scotand in evidenta neconformitatile fata de cunoscutul standard international al calitatii.

Neconformitatile au fost rectificate in mod corespunzator, potrivit inspectorului general adjunct, iar consultantii au fost pusi la curent cu schimbarile care au fost aduse ca urmare a auditului final de certificare.

Sectia de politie din Lucknow a devenit astfel prima sectie de politie din statul indian care sa fi castigat aceasta certificare recunoscuta la nivel mondial. Anterior, statia feroviara Charbagh din Lucknow obtinuse si ea aceeasi certificare ISO 9001:2008.